Primul meu film al lui Nikita Mikhalkov

Primul meu film al lui Nikita Mikhalkov

După ce am terminat de vizionat „Five Evenings” al lui Mikhalkov am realizat că nu ar mai trebui să mai am vreodată vreo conversație despre filme până nu îmi fac serios temele de cinematografie.

Desigur că e aproape imposibil să recuperez toate filmele mari din trecut, apărute înainte chiar să mă nasc, dar la cât de puține clasice mari am văzut în 26 de ani, cel mai sigur ar fi să îmi țin părerile umile pentru mine.

Și dau curs acestei promisiuni cu o excepție, pentru că trebuie să vă conving să vedeți „Five Evenings”.

Cap-coadă, filmul prezintă o situație din viața unui cuplu separat la izbucnirea războiului (Al Doilea Război Mondial) și reunit 18 ani mai târziu. Puținele personaje și locații îți dau impresia că te uiți la o piesă de teatru. Camerele îndrăgostite de chipurile personajelor îți dau timp să le studiezi expresiile, iar lipsa muzicii pe fundal te ajută parcă să le auzi gândurile. Mikhalkov știe foarte bine să te facă să te simți omniprezent. Poate doar cine nu a iubit intens nu se poate pune în pielea unei femei de 38 de ani care a cunoscut o singură iubire în viața ei.

„Five Evenings” nu te face să plângi la fiecare scenă, doar că la final ajungi, fără să îți dai seama, în transă. Doar lumea exterioară, cadrul efectiv în care te afli – poate niște voci în surdină de la televizor – nu te vor lăsa să crezi pe deplin că ești acolo, alături de personaje sau, în cazul unora, chiar în locul ei sau al lui.

Compoziția și modul în care se trece de la o scenă la alta alcătuiesc deliciul filmului pe care îl savurezi la final.

Absolut totul formează o frumusețe de film. E din 1978 și bate orice apariție spectaculoasă de la Hollywood, pentru că la urma urmei astea sunt filmele care îți oferă garantat ceva și anume puterea introspecției.

Dacă v-am convins, îl puteți vedea online cu subtitrare în engleză aici.

Mie mi l-a recomandat o colegă și îi tare mulțumesc pentru asta. Tot ea mi-a spus să văd și „Unfinished Piece for the Player Piano”.

foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *