Bă, ia zambila asta!

În metrou. În fața mea, pe scaune, două eleve de liceu. Ambele au câte o zambilă roz. Discută în liniște câteva stații până când ajungem la Titan. Înainte ca metroul să oprească în stație, un băiat se apropie de ele și le tachinează. El le spune la un moment dat să tacă, pentru că urmează să vorbească cu cineva la telefon. În timp ce tastează, le dezvăluie prietenelor că se întâlnește cu o fată și că să nu meargă cu el.

Metroul oprește în stație și fetele se ridică. Sfidătoare își privesc prietenul și îi spun că îl însoțesc la întâlnire în calitate de verișoare. Gluma lor nu îi priește băiatului care reușește să dea telefonul promis.

– Bă, ia zambila asta! îi spune o fată.

E 1 Martie și băiatul nu are o floare să îi ofere iubitei cu care se întâlnește.

Am coborât odată cu ei, dar i-am lăsat în urmă să dezbată ce zambilă e mai frumoasă pentru a o dărui fetei noi.

Mi-a plăcut enorm reacția elevei care i-a propus prietenului să îi ofere una dintre zambile. M-a impresionat, pentru că și eu aș fi făcut la fel. Cred că cea mai importantă calitate a omului e empatia. De fapt, empatia stă în centrul tuturor relațiilor pe care ni le facem. Un material care strălucește în momente cheie și care ne poate transforma radical în fața altora.

sursa foto

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *