O lecție de viață de la un model cunoscut

Probabil că știți cine este Cara Delevingne. A devenit model de foarte mică, iar în ultima vreme are foarte multe de lucru ca actriță. Ceea ce unii dintre noi poate nu știam despre ea e că a urât modelingul mare parte din carieră, iar trupul pe care l-a afișat de atâtea ori în cadrul prezentărilor de modă a devenit de nerecunoscut pentru ea. Cara a acordat mai multe interviuri în ultima vreme spunând că viața de model a maturizat-o într-un ritm cu care deseori nu a putut ține pasul.

Întâmplarea a făcut ca în timpul apariției acestor interviuri să dau peste alte două materiale video ale unor femei-model. Una dintre ele a fost invitată la o conferință TEDx și a dus în discuție aceeași problemă expusa de Cara. Ura față de propriul corp. Laura Giurcanu, una dintre câștigătoarele Next Top Model, mărturisește pe vlogul său că experiența emisiunii a fost grozavă, doar că fetele care vor sa devină model ar trebui să se pregătească pentru a fi considerate o simplă bucată de carne.

E paradoxal cum în lume există femei care vor să fie ca aceste modele (inclusiv eu), iar ele nu se simt deloc bine în pielea lor. Prin urmare, e bine că avem astfel de declarații publice, pentru că ne reamintesc faptul ca nicio profesie nu e chiar atât de frumoasă și interesantă pe cât am crede. Cameron Russell spune foarte bine în conferința pe care o susține. Imaginea e superficială, așa că nu suntem ceea ce afișăm, ci ceea ce ne dorim ca alții să creadă despre noi.

Precum Cara Delevingne, e bine să începem să schimbăm ceva la noi și să o facem spre binele nostru. O lecție bună de viață ne oferă aceste femei, nu credeți?

Foto

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *