Carti scrise de femei

Carti scrise de femei

De curand m-am hotarat sa citesc, pe cat posibil, numai carti scrise de femei. Si am inceput destul de serios, cu Simone de Beauvoir. Pana sa ajung sa o citesc pentru prima data, un interviu din Elle Romania m-a inspirat sa o descopar pe ea, dar si pe alte doamne ale literaturii. Ioana Ulmeanu povestea in Elle (nr. Decembrie 2014) intalnirea pe care a avut-o cu Julia Kristeva, o alta promotoare a feminismului.

Descrierea pe care Ioana i-a facut-o scriitoarei m-a prins pe mine, o cititoare cu cativa ani vechime, intr-o situatie jenanta. Abia incepusem sa ma interesez cat de cat despre feminisim cand am citit interviul. Sa o cunosc pe Kristeva in acele randuri a fost ca o revelatie. Mi-au placut opiniile ei despre feminism si in special acele randuri despre cum fiecare dintre noi trebuie sa lupte pentru singularitatea sa. Despre asta e vorba de fapt in feminism. Nu e mai multa o lupta a egalitatii drepturilor, cat o lupta cu sinele in care femeia trebuie sa aiba curajul sa se elibereze. In esenta, oricare dintre noi trebuie sa caute acel ceva ce ne diferentiaza de restul lumii.

Cu vorbele Juliei Kristeva in minte, am pornit o aventura prin care caut, cu ajutorul cartilor, acel ceva special care le diferentiaza pe femei in literatura. Pe scurt, doresc sa va impartasesc o parte din titlurile cartilor scrise de femei pe care le citesc si poate sa le comentam impreuna. In speranta ca ati intalnit vreo carte scrisa de o femeie care v-a placut, astept recomandarile voastre in comentarii. De asemenea, eu promit ca dupa fiecare carte pe care o citesc sa revin pe blog cu doua trei idei pentru care merita citita.

„Femeia sfasiata”, Simone de Beauvoir

Romanul e impartit in 3 nuvele. Fiecare are in prim plan o femeie deceptionata. Prima este o intelectuala ce nu poate accepta ca fiul sau a luat alt drum in cariera decat cel visat de ea, a doua trece prin clipele cumplite ale unui divort, iar ultima afla ca sotul sau o inseala, incearca sa se obisnuiasca cu ideea, insa gelozia aproape o aduce in pragul nebuniei. Ultima nuvela, cea care da si titlul romanului este poate cea mai intensa dintre cele cele trei povesti. Eu nu am mai citit de mult o carte care sa ma faca sa uit la ce statie de metrou sa cobor, sa uit cat este ceasul sau daca mi-e foame. O sa vedeti ca e un stil usor telenovelist, dar feminista din fiecare sa va trezi la un moment dat si va incerca, macar virtual, sa ii ofere protagonistei cateva palme. Cam prin asta am trecut eu citind ultima nuvela.

Ce a fost nou in aceasta prima carte din raftul dedicat scriitoarei? Pentru mine e infricosator actualul povestilor, faptul ca a scris anumite realitati din viata unor femei in 1968, iar astazi, acele experiente sunt in continuare valabile si se intampla exact la fel. E parca un tipar dupa care femeile functioneaza an de an, fara sa reuseasca sa se desprinda in vreun fel. O alta realitate trista pe care o ofera ca o conluzie aceasta carte citita in 2015 este ca regasesti cu usurinta aspecte din viata unei femei care nu s-au schimbat asa cum poate si-ar fi dorit una dintre cele mai cunoscute promotoare a feminismului, Simone de Beauvoir.

 „Papusile”, Cristina Nemerovschi

Cartea Cristinei se numara printre foarte putinele carti pe care le-am citit si in care personajele vorbesc la telefonul mobil sau isi scriu pe Facebook. Protagonistele sunt din alt film, unul cu adolescenti care isi traiesc viata dupa modelul tinerilor eroi din seriale in care domina libertatea de expresie. M-am bucurat insa sa regasesc si foarte multe cadre autohtone ale dramei si obsesia asta fata de locuri pe care o am si eu si dupa cate vad si generatiile de dupa mine.

De Cristina Nemerovschi am auzit prima data la radio si nu am avut un motiv anume pentru a-i citi cartile. Din contra, am ales „Papusile” pentru ca pe asta a promovat-o in mod special in cadrul emisiunii. Noutatea lucrarii ei consta tocmai in limbaj, in dragostea dintre doua tipe si o alta obsesie: cea de moarte. Mie mi-a placut ultima parte a cartii si nu pentru ca e mult mai puternica din punct de vedere emotional, ci pentru ca te face si pe tine sa te gandesti mai serios la un subiect despre care nu ai fi crezut ca poate fi in interesul unei tinere autoare.

„Clopotul de sticla”, Sylvia Plath

Sylvia Plath m-a fermecat de la primul capitol. Mi-a dat cumva impresia ca va vorbi pe parcursul romanului doar despre moda dupa felul genial de a-si descrie personajele.  Usor, usor va veti da seama ca semi-autobiografia ei nu e o carte usoara. Nu stiu daca cititorul de astazi, femeie sau barbat, ar putea sa inteleaga framantarile unei adolescente care a parasit o lume promitatoare pentru a cadea asa repede in depresia esecului. Sigur, am inteles ca rateul e obsesia fiecarei tinere ambitioase, dar m-au suprins pe rand toate deciziile pe care personajul sau le-a facut in carte. Povestea ei din viata reala e cu atat mai trista si de neinteles. Chiar persoane apropiate Sylviei nu i-au inteles pe deplin gesturile. Autoarea insasi a declarat ca a scris “Clopotul de sticla” ca o eliberare de trecut si pentru a arata lumii cat de singura se simte o persoana atunci cand are o cadere nervoasa.

Va spuneam la inceputul articolului ca imi doresc sa descopar ce aduce nou fiecare autoare pe care o citesc. In cazul Sylviei e greu sa ma pronunt dupa o singura carte, dar cred ca romanul “Clopotul de sticla” e un capitol din viata oricarei femei, din trecut, prezent si viitor. Eu mi-am regasit o parte din framantari in cele expuse de ea, de la momentele de singuratate, la incapacitatea de a ma exprima prin scris, la distantarea de mama. “Clopotul de sticla” nu e o carte pentru anii 60, ci e o carte care sa ne reaminteasca de noi in momentele de cumpana.

Despre Sylvia Plath s-a facut chiar un film cu Gwyneth Paltrow si Daniel Craig in rolurile principale. A aparut in 2013, dar despre el puteti afla mai multe pe IMDB.

„O coborare in infern”, Doris Lessing

Dupa ce Orhan Pamuk a castigat premiul Nobel pentru Literatura in 2006, recunosc ca am cam parasit scriitorii laureati, citind mai multe reviste si recuperand din literatura pe care trebuia sa o citesc la un moment dat in adolescenta. Dar cand Doris Lessing a castigat Nobelul in 2007, numele ei mi-a ramas tiparit in minte si mi-am pus atunci dorinta ca odata sa citesc cel putin o carte scrisa de aceasta. Iata ca 8 ani mai tarziu, acest vis mi se implineste si ma bucur ca pot sa va impartasesc putinele mele impresii despre lucrarea autoarei – „Coborare in infern”. Titlul cartii ne trimite cu gandul la o tipologie de personaj de care unii autori au fost obsedati de-a lungul timpului. Primul gand a fost la ingerul cazut in pacat. Dar Doris are o perspectiva multa mai moderna a acestui inger decazut. De fapt, protagonistul e omul de rand, cel care incearca sa ramana intr-o lume idilica pe cat de mult poate. Si, dupa cum veti vedea lecturand, incearca sa se descotoroseasca de povara familiei, a vietii obisnuite. Cartea ei ne pune pe ganduri. Curios lucru e ca protagonistul povestii este un barbat, iar pe masura ce citesti ai senzatia ca aceasta poveste este scrisa de unul.

Doris Lessing are cu siguranta un anumit farmec in literatura. Scrie ca si cum ar povesti ceva unor copii, dar cu seriozitate, ca pe final sa iti reaminteasca de omul matur din tine. Cartea aceasta e ca o calatorie pe mare si chiar cand ai ajuns la tarm e posibil sa te intrebi daca nu cumva tocmai te-ai trezit dintr-un vis lung.

„Fata din tren”, Paula Hawkins

În prezent. Abia aștept filmul! #hawkins #thegirlonthetrain #books #instabook

A photo posted by Happy. Ploiesteanca. Blogger (@elenapelmus) on

Să trăiești șase luni dedicându-te în exclusivitate unei idei care ar putea sau nu să cucerească publicul reprezintă un act de curaj în aceste zile în care rareori ai susținerea celorlalți pentru a-ți atinge un obiectiv atât de îndrăzneț ca acesta. Așa că povestea pe care Paula Hawkins a pus-o în cartea ei e la fel de incitantă ca propriul drum de a ajunge să publice una dintre cele mai vândute cărți ale anului trecut. Și devotamentul său va începe să dea roade pe măsură ce tot mai multă lume îi va descoperi cartea prin intermediul filmului de anul acesta. De fapt așa am ajuns eu să aflu de „Fata din tren”, un titlu care va fi descoperit cât de curând în programul cinematografelor. Protagonista cărții, care în film e interpretată de Emily Blunt, se trezește plină de sânge în momentul în ziua în care femeia pe care o admiră zilnic din tren este dată dispărută. Lectura ușoară și plină de mister a lucrării lui Hawkins reprezintă foarte bine drama femeii moderne. Astăzi, femeile sunt parcă prinse într-o competiție cu ele însele și fiecare trebuie să îndeplinească mai multe roluri cu succes. Femeia trebuie să fie întâi de toate o soție înțelegătoare, apoi o amantă desăvârșită, o mamă iubitoare și o femeie cu o carieră impresionantă. Viața femeii e în esență un labirint în care se învârte permanent ca într-o cursă contracronometru. Cartea asta e o ca o trezire la realitate, iar Hawkins reușește să ne ofere cu adevărat un duș rece al acestei vieți perfecte pe care se presupune că trebuie să o trăiască femeia. Da, e o carte pentru acest gen de public, însă cartea, citind-o, veți descoperi că e foarte vizuală. Iubitorii de thrillerului (bărbați sau femei) se vor bucura de lectura unui scenariu de film ceva mai elaborat. Nu e categoric o carte din top 100 de citit într-o viață, e chiar mai previzibilă decât am crezut eu, dar pentru un începător sau iubitor de mistery e cadoul perfect.

One thought on “Carti scrise de femei

  1. Pingback: Vreau să fiu J.K. Rowling sau Paula Hawkins |O scriitoare în Regatul Unit |

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *