Veselia a invadat Ploieștiul

Nu îmi amintesc exact ce zi era aceea în care o prietenă îmi tot punea piesa Happy a lui Pharrell pe repeat, dar știu că imediat ce am ajuns acasă am continuat să o ascult din nou și din nou. Luasem microbul veseliei, așa că am început să îmi înnebunesc la rândul meu prietenii cu ea în mașină, acasă iar acum și pe stradă. Filmăm zilele acestea clipul HAPPY in PLOIEȘTI și piesa lui Pharrell se aude de pe o tabletă ca soundtrackul  bâțâielilor noastre simpatice. E chiar distractiv să vezi cum oamenii vin de la muncă sau de la școală ca să dea din fund și să bată din palme în locuri publice!

Câteva publicații din Ploiești deja au început să scrie despre proiect, așa că ideea în mare sper ca ați reținut-o. Vrem să promovăm Ploieștiul! Inițiativa a plecat de la mine și de la Corneliu Eurgen Moraru (Iubesc Ploieștii) către Loredana Brătilă, cea mai simpatică și energică ființă pe care o cunosc, după ce am văzut clipurile celor din București și Alba Iulia. Am zis să mergem pe aceeași idee de promovare a valorilor culturale ale orașului, pentru că rareori se întâmplă în Ploiești ca cineva să se gândească la o campanie de branding pornind de la o idee neconvențională.

Piesa Happy a fost cunoscută publicului ca soundtrack al filmului Despicable Me (2). Pe la sfârșitul lunii noiembrie a apărut și videoclipul piesei care a eliberat visul bucuriei peste tot în lume, mai precis în peste 50 de țări, dintre care și în România. Video-ul Happy al lui Pharrell a fost realizat în 24 de ore. Există chiar și o platformă, 24hoursofhappy.com, în care puteți vedea minut cu minut oameni dansând prin Los Angeles pentru realizarea acestui clip. Ce e foarte tare e că poți să vezi ce anume s-a filmat la o anumită oră sau să asculți piesa pe săturate!

Dat fiind că ideea inițială este foarte bună și ilustrează că uite se poate interacționa și altfel cu fanii, clipul a devenit viral și zeci poate chiar sute de interpretări ale clipului s-au făcut din noiembrie și până astăzi. Un astfel de succes l-au mai înregistrat Beyonce cu “Single Ladies” acum 4 ani și Baauer cu “Harlem Shake” anul trecut .

happy in ploiesti

Raluca Ocneanu s-a alaturat initiativei noastre 🙂

Ce ne dorim noi de la HAPPY in PLOIEȘTI? În primul rând să arătăm oamenilor că și Ploieștiul e un oraș frumos, că are locuri interesante de vizitat și în al doilea rând, să le dăm ocazia oamenilor de a arăta că se simt fericiți aici. Tocmai de aceea, participarea în clip este total benevolă atât din partea prietenilor noștri, a bloggerilor, cât și a personalităților invitate să participe. Sigur, unii sunt mai timorați în fața camerelor, dar sunt sigură că se bucură de această experiență.

Din culise pot spune că nu e muncă ușoară să planifici participarea a atât de multor oameni, de asta poate am avut și câteva erori de organizare la început, dar acum lucrurile sunt clare: data și ora stabilită, vino acolo, zâmbește și mai ales impresionează-ne prin mișcările tale!

Ne dorim să surprindem câte mai multe locații reprezentative din Ploiești. Am filmat până acum în zone precum Casa Căsătoriilor, Muzeul Ceasului, Palatul Culturii, parc primărie, Parc “Nichita Stănescu”, Liceul „Mihai Viteazu”, Sala Sporturilor, Parc „Mihai Viteazu” și încă multe alte locații mai urmează. Vedeți câte locuri interesante avem?

Orarul cu zilele în care se filmează se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului. Tot acolo vom publica din fiecare zi de filmare, poze realizate de Loredana Brătilă (SMA Studio). Ea, soțul ei, Andrei Brătilă (SMA Studio), și eu facem parte din echipa care vă stresează zi de zi să veniți și să vă distrați. Pentru programări, ar fi bine să mă sunați pe mine, dacă nu, vă aștept direct în locațiile precizate pe zile.

Promit să revin cu detalii despre eveniment pe măsură ce se derulează filmările. Doresc să le mulțumesc încă o dată celor care au îndrăznit să vină și să se bucure alături de noi. De asemenea, țin să le mulțumesc publicațiilor care au scris deja despre noi.

Mâine stați geană pe Wyl Fm de pe la 11:30. Vom fi în emisie cu Claudius Dociu care ne va întreba despre proiect.

Dacă ți-a plăcut articolul, m-aș bucura să-i dai un share!

One thought on “Veselia a invadat Ploieștiul

  1. Pingback: Articol bun sau mai puţin bun? | Studenții scriu cu spor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *