Mi-aș dori să am posibilitatea de a face un sondaj despre hobby-urile românilor. Răsfoind câteva fișe descriptive ale unor angajați, am descoperit faptul că românul duce o viață foarte tristă in ceea ce privește stilul de viață și pasiunile care le dezvoltă în afara jobului. Într-o lume care ne oferă atâtea posibilități de dezvoltare și networking, în ceea ce privește hobby-urile, majoritatea dintre noi a rămas la clasicele plimbări în aer liber ca exemplu de activitate în afara serviciului.
Cred că educația despre ce înseamnă cu adevărat un hobby ar trebui să înceapă de la școală, pentru că școala e primul mediu interesant și plin de posibilități unde un copil poate să descopere ce și-ar dori să facă. Practicarea unei activități împreună cu colegii transformă totul într-o joacă și de aici, cine știe, într-o pasiune de viitor. Eu, spre exemplu, am descoperit că îmi place să scriu prin liceu. Am scris la revista școlii și în jurnale. Apoi mi-a plăcut handbalul. Am vrut să intru în echipa școlii dar nu m-au primit, probabil din cauza miopiei. Cu toate astea nu regret nici acum orele de antrenament din afara programului de școală.
În facultate m-am apucat de volei. Până să visez eu să ajung în vreo echipă unde jucau și două dintre colegele mele, m-am îmbolnăvit și a trebuit să aduc scutiri de la medici fără voința mea. Am trăit cu pasiune fiecare activitate la care m-am înrolat. Adoram să fac poze în facultate, așa că mergeam în excursii de fotografie în fiecare sâmbătă și pozam Bucureștiul. Nu mă duceam acasă la Ploiești să dorm, ci cutreieram străzile. Iar asta mi-a folosit la un moment dat și după ce nu am mai putut să merg în excursii foto. Tot în facultate m-am reapucat de scris și mi-am făcut blog. Iar de la această activitate pot spune că am avut cele mai multe satisfacții la care nu vreau să renunț nicicum.
Am întâlnit în schimb, scrise poate din comoditate, la secțiunea hobby, cuvinte ca muzică, sport și lectură. Așa zisele hobby-uri pe care le spuneam în școala primară când încă nu descoperisem noi adevăratele pasiuni ale vieții ne-au rămas întipărite în minte ca o ștampilă pusă pe cuvântul generalist hobby. De fapt semnificația cuvântului e mai complexă de atât. Azi, când oamenii spun că muzica este hobby-ul lor înseamnă că fac parte dintr-o trupă sau învață să cânte la chitară și nu se gândesc să își deschidă playlistul odată ce au intrat pe ușa casei.
La fel și cu plimbările în aer liber. Nu știu câți oameni care nu au un copil de dus în parc își propun să iasă la aer liber după job, pentru că ăsta e hobby-ul lor. Adică în aer liber stăm în fiecare zi când ieșim din casă să ducem gunoiul sau să ne ducem până la magazin. De asemenea am citit în descrierea multora faptul că fac sport. Apoi în cazul ăsta toți facem sport de performanță. Eu mă duc la aerobic de mai bine de o lună. Deja mi-am înnoit abonamentul și sunt foarte mândră de asta. Mă duc la sală în fiecare vineri și sâmbătă și deși mă simt ca naiba la propriu și la figurat pot să spun că am un singur hobby pe care îl urăsc. Prin urmare, dacă tot facem sport să spunem și ce anume din lumea sportului ne place să facem constant.
Dacă ar fi să adunăm toate formularele în care am citit lectură, ar rezulta faptul că românii citesc foarte mult. Eu am renunțat să spun că unul din hobby-urile mele este lectura, pentru că în lumea 2.0 citesc bloguri și cărți de specialitate. În clasa a VII-a citeam, acum mă informez.
Reunind toate aceste exemple de hobby-uri pot concluzia că românii citesc, ascultă muzică și fac sport în timpul liber. Între timp, eu vreau să mă apuc din nou de croșetat. Știu că m-a învățat mama cândva să mă descurc cu andrelele și vreau să reîncep să creez ceva cu care să mă mândresc. Să vă așteptați deci să fac prima mea vestă din mohair.
Imagine via.